Care sunt zilele libere în 2018 şi când acestea vor fi recuperate




Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale de la Chişinău propune ca zilele de 9 martie, 30 aprilie, 24 decembrie şi 31 decembrie 2018 să fie considerate zile de odihnă, cu recuperare, iar zilele de 3 martie, 21 aprilie, 15 decembrie şi 22 decembrie 2018 – să fie zile de lucru. Prevederile se conţin într-un proiect de hotărâre propus spre consultări publice, transmite IPN.

Ministerul vine cu această propunere în scopul optimizării timpului de muncă şi de odihnă. Astfel, se propune ca în ziua de vineri, 9 martie, bugetarii să aibă liber.

Iar împreună cu ziua de 8 martie, care este nelucrătoare, cu sâmbătă şi duminică, se oferă o minivacanţă de patru zile. Şi data de 30 aprilie, care cade în zi de luni, se propune a fi nelucrătoare. Bugetarii vor mai avea liber pe 24 decembrie, cu o zi înainte de Crăciun pe stil nou, şi în ultima zi din an – 31 decembrie.

Zilele libere respective vor fi recuperate în zilele de sâmbătă – 3 martie, 21 aprilie, 15 decembrie  şi 22 decembrie.

Alte 14 zile de sărbătoare sunt nelucrătoare, fără recuperare.




Este vorba despre: 1 ianuarie – Revelionul, 7 ianuarie şi 8 ianuarie – Crăciunul pe stil vechi, 8 martie – Ziua Internaţională a Femeii, 8 şi 9 aprilie – Paştile, 15 şi 16 aprilie – Paştile Blajinilor, 1 mai – Ziua Muncii, 9 mai – Ziua Victoriei asupra fascismului, Ziua Europei, 1 iunie – Ziua Copilului, 27 august – Ziua Independenţei, 31 august – sărbătoarea Limba Noastră şi 25 decembrie – Crăciunul pe stil nou.

Mai devreme, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale propunea un proiect prin care urma ca data 31 decembrie şi 2 ianuarie să fie declarate zile nelucrătoare, fără recuperare, iar 8 martie şi 1 mai să fie declarate zile de muncă. Însă, ca urmare a mai multor reacţii negative, proiectul a fost retras.




Citeste mai mult: adev.ro/p2n5cb


Was This Post Helpful:

0 votes, 0 avg. rating

Share:

admin